Cele mai bune soluții pentru demachiere

Demachierea este parte esențială din ritualul de îngrijire al oricărei femei, atât dimineața, cât și seara. Indiferent de cât de obosită te simți, nu sări peste această etapă, este un must do! Noi o considerăm cel mai simplu sfat pentru a-ți menține pielea frumoasă și sănătoasă în timp, așa că am pregătit pentru tine o selecție cu cele mai bune soluții pentru demachiere: 

recomandari demachianteLapte demachiant

Este alegerea “clasică” atunci când vine vorba de demachiere. Are o textură cremoasă și se aplică ușor cu ajutorul unei dischete, iar la final este recomandată clătirea tenului cu apă călduță.  Laptele demachiant conține agenți hidratanți și uleiuri, astfel că va îndepărta eficient chiar și straturile mai groase de machiaj.

Produse recomandate:

Apă micelară

Apa micelară combină apă purificată, ingrediente hidratante și substanțe de curățare a pielii, fiind eficientă pentru a elimina impuritățile și machiajul de pe față. Această soluție curăță cu delicatețe, indiferent de tipul de ten. Chiar dacă nu folosești produse de make-up, apa micelară te ajută să-ți menții chipul luminos și proaspăt, deci apelează la ea cu încredere dimineața și seara. Citește mai multe despre apa micelară în acest articol.

Produse recomandate:

Loțiune micelară cu apă de albăstrele bio, Avril. Este potrivită pentru toate tipurile de ten. Micelele conținute ajută la îndepărtarea machiajului și a impurităților. Bogată în aloe vera, hidratează straturile superioare al pielii. Apa de albăstrele calmează pielea și te învăluie cu un parfum delicat floral.

Apa micelară cu acid hialuronic, Madara echilibrează orice tip de ten, inclusiv pe cel sensibil, având o acțiune nutritivă datorită ingredientelor sale: aloe vera hidratantă, acid hialuronic hrănitor şi bujor nordic calmant.

Loțiune bifazică

Așa cum sugerează și numele, loțiunea bifazică este formată din două părți – una apoasă și una uleioasă, astfel că nu mai este nevoie să umezești pielea când te demachiezi. În schimb:

  1. Agită bine recipientul înainte de utilizare pentru a omogeniza cele două soluții.
  2. Aplică loțiunea pe piele, așteaptă câteva momente, apoi șterge-te cu mișcări circulare, cu un disc de bumbac, pentru a îndepărta praful și machiajul. Insistă până când discheta rămâne curată.
  3. La final, poți folosi o loţiune tonică sau o apă florală, pentru a accentua senzația de prospețime. 

Produs recomandat: Demachiantul bifazic, certificat bio, Avril elimină cu delicatețe toate tipurile de machiaj pentru ochi, inclusiv şi pe cele waterproof.

Spumă demachiantă

Cu o textură lejeră și ușor de aplicat, spuma demachiantă purifică şi catifelează tenul. Spuma se aplică pe pielea umedă, prin mișcări circulare, apoi se clăteşte cu apă din abundență. Îndepărtează chiar și machiajul rezistent.

Produs recomandat: Spuma demachiantă purificatoare, Madara este potrivită pentru toate tipurile de ten și împrospătează pielea feței, reglând zonele grase şi calmându-le pe cele uscate.

demachiante naturale

Uleiuri vegetale

Dacă preferi soluțiile simple, cât mai naturale, uleiurile vegetale sunt o alegere excelentă pentru demachiere, în special pentru persoanele cu pielea uscată sau sensibilă. Pentru ca demachierea să fie cât mai eficientă:

  1. Umezește-ți mai întâi tenul cu apă caldă, mai ales zona ochilor.
  2. Toarnă puțin ulei în mână și întinde-l bine pe față cu ajutorul degetelor, masând ușor, pentru a dizolva machiajul.
  3. Folosind o dischetă demachiantă, îndepărtează machiajul și uleiul.
  4. Dacă este nevoie, reaplică ulei și repetă procedeul până când discheta rămâne curată.

Această soluție are avantajul de a hidrata în profunzime, astfel că nu mai ai nevoie de o cremă hidratantă după.

solutii demachiere

Produse recomandate:

Accesorii pentru demachiere

Pentru îndepărtarea machiajului, îți recomandăm să alegi dischete de calitate, din bumbac organic sau varianta eco-friendly: un pad din bumbac lavabil, pe care îl poți spăla și refolosi. Ambele produse au câte două feţe: una mai netedă și alta cu striații, pentru a înlătura cu succes tipuri diferite de machiaj.

De asemenea, buretele Konjac poate fi folosit singur (înmuiat în apă) sau alături de un demachiant natural, fiind potrivit pentru tenul acneic, uscat sau sensibil. Pe lângă demachiere, acesta activează micro-circulaţia la nivelul pielii şi îndepărtează celulele moarte cu blândeţe.


Surse:

  • https://www.jovis-homemade-beauty.ro/blog/metode-naturale-de-demachiere.html
  • https://www.dermveda.com/articles/the-best-type-of-makeup-remover-for-your-skin-type

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Înscrie-te la newsletterul nostru!